Dimineaţă la Helsinki

Dimineaţă la Helsinki. Pe marile bulevarde maşini, oamenii într-o defilare sincopată de stopurile de la intersecţii. E o curgere de fluviu ori o rostogolire lichidă de mercur. Cu tot acest freamăt de metropolă, oraşul nu pare zgomotos, emană linişte chiar şi la aceste ore. Senzaţia cred că vine în primul rând de la oameni, de la bărbaţii şi femeile care trec pe străzi sub pelerinele tăcerii, însinguraţi şi statuari. Femeile sunt înalte, poartă rar veşmintele tradiţionale, îmbrăcate bărbăteşte, zâmbesc cu parcimonie şi din fântâna ochilor lumina nu vine fierbinte, ci sticloasă. Între aceste exemplare cu părul de in dat în vopsele de ţesătorie modernă, excepţii. Femei care ştiu să râdă cu toată făptura lor înaltă şi puţin sălbatică, femei din ochii cărora lumina se prelinge-n tăcere.

Impresia de linişte e dată şi de golfurile de vegetaţie, tatuate cu cele mai felurite desene, pe trupul de piatră al oraşului. Zone verzi, acum, toamna, oxidate galben, în care stau înfipte, ca nişte lumânări de parafină, trupurile albe ale mestecenilor. Mesteacănul, pinul, bradul, stejarul se furişează până în miezul oraşului. Marea, marea care intră prin toate părţile, printr-un ciudat sistem de vase comunicante, pe care geologii le-au numit fiorduri, dizolvă cu liniştea ei ,o parte din zgomotele moderne. Apoi mai e şi cerul. În zilele senine are adâncimile şi limpezimile verii polare şi joacă rolul unei pelicule fonoabsorbante.

*

În golfurile cu forme stranii, de oseminte pierdute în veşnicie ori de armurărie milenară, în golfurile cu apă calmă, solidificată, se incinerează ziua care a fost. Marea sângerează, roşul soarelui care nu mai e, topit în apă, devine sticlă. Lângă chei dormitează ambarcaţiuni cu vele ori motor. Pescăruşii se învârtesc hai-hui pe deasupra acestui cimitir şi aripile lor, plescăind deasupra mării, scârţâie ca roţile căruţelor în timpuri de arşiţă. Pe străzile din preajmă, pe covoarele de gazon, îşi fac apariţia pentru plimbarea de seară câini de cele mai felurite rase, dar cu aceleaşi năravuri şi mofturi. Ai impresia că stăpânul e de fapt patrupedul. Itinerariul, durata şi alte lucruri ale călătoriei sunt hotărâte de tovarăşul canin. Pe scările din piatră poroasă ale depozitelor din port, pe chei, oameni beţi. împart cu păsările lacome peştele crud cu care-şi potolesc foamea şi arşiţa din măruntaie. Maşinile negre ale poliţiei străbat în lung şi în lat acest tărâm al pierzaniei. Trupurile căzute pe caldarâm sunt ridicate şi duse spre azilul de noapte.