Dimineaţă la Helsinki

default

Dimensiune font:

| 13-05-2017 05:44

Dimineaţă la Helsinki. Pe marile bulevarde maşini, oamenii într-o defilare sincopată de stopurile de la intersecţii. E o curgere de fluviu ori o rostogolire lichidă de mercur. Cu tot acest freamăt de metropolă, oraşul nu pare zgomotos, emană linişte chiar şi la aceste ore. Senzaţia cred că vine în primul rând de la oameni, de la bărbaţii şi femeile care trec pe străzi sub pelerinele tăcerii, însinguraţi şi statuari. Femeile sunt înalte, poartă rar veşmintele tradiţionale, îmbrăcate bărbăteşte, zâmbesc cu parcimonie şi din fântâna ochilor lumina nu vine fierbinte, ci sticloasă. Între aceste exemplare cu părul de in dat în vopsele de ţesătorie modernă, excepţii. Femei care ştiu să râdă cu toată făptura lor înaltă şi puţin sălbatică, femei din ochii cărora lumina se prelinge-n tăcere.

Impresia de linişte e dată şi de golfurile de vegetaţie, tatuate cu cele mai felurite desene, pe trupul de piatră al oraşului. Zone verzi, acum, toamna, oxidate galben, în care stau înfipte, ca nişte lumânări de parafină, trupurile albe ale mestecenilor. Mesteacănul, pinul, bradul, stejarul se furişează până în miezul oraşului. Marea, marea care intră prin toate părţile, printr-un ciudat sistem de vase comunicante, pe care geologii le-au numit fiorduri, dizolvă cu liniştea ei ,o parte din zgomotele moderne. Apoi mai e şi cerul. În zilele senine are adâncimile şi limpezimile verii polare şi joacă rolul unei pelicule fonoabsorbante.

*

În golfurile cu forme stranii, de oseminte pierdute în veşnicie ori de armurărie milenară, în golfurile cu apă calmă, solidificată, se incinerează ziua care a fost. Marea sângerează, roşul soarelui care nu mai e, topit în apă, devine sticlă. Lângă chei dormitează ambarcaţiuni cu vele ori motor. Pescăruşii se învârtesc hai-hui pe deasupra acestui cimitir şi aripile lor, plescăind deasupra mării, scârţâie ca roţile căruţelor în timpuri de arşiţă. Pe străzile din preajmă, pe covoarele de gazon, îşi fac apariţia pentru plimbarea de seară câini de cele mai felurite rase, dar cu aceleaşi năravuri şi mofturi. Ai impresia că stăpânul e de fapt patrupedul. Itinerariul, durata şi alte lucruri ale călătoriei sunt hotărâte de tovarăşul canin. Pe scările din piatră poroasă ale depozitelor din port, pe chei, oameni beţi. împart cu păsările lacome peştele crud cu care-şi potolesc foamea şi arşiţa din măruntaie. Maşinile negre ale poliţiei străbat în lung şi în lat acest tărâm al pierzaniei. Trupurile căzute pe caldarâm sunt ridicate şi duse spre azilul de noapte. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei