Biserica reformată din Acâş, judeţul Satu Mare

Dacă grandioasa Catedrală catolică Sfântul Mihail, din Alba Iulia, sau biserica fortificată din Cisnădioara sunt mai mult sau mai puţin cunoscute ca fiind primele de factură romanică din Transilvania, biserica reformată din satul Acâş, judeţul Satu Mare, este cvasi-necunoscută, chiar marginalizată, deşi este un edificiu ecleziastic reprezentativ pentru stilul romanic timpuriu, realizat după modelul şantierelor abaţiei benedictine din Pannonhalma, Ungaria. Ea a fost ctitorită de către călugării ordinului catolic benedictin, rămânând romano-catolică până în secolul al XVI-lea, la Reformă, când a fost transformată în lăcaş de cult reformat-calvin, cum este şi astăzi.

 

Construită, conform unor opinii, către finele veacului al XII-lea, în 1175, biserica din Acâş se încadrează în stilul romanic timpuriu. Materialul folosit la construcţie este cărămida smălţuită, netencuită. Biserica de tip bazilical îşi are prototipul în biserica Sfinţii Petru şi Pavel a abaţiei de la Cluny - Franţa, unul dintre cele mai importante centre ecleziastice ale Europei medievale, care era organizată după regulile benedictine.

 

Bazilica de la Acâş are trei nave despărţite prin stâlpi dreptunghiulari, o singură absidă pe latura estică - altarul, iar pe latura vestică are două turnuri. Acoperişul este şi el din cărămidă. Aspectul exterior este unul auster, sărac în profile, doar sub cornişa altarului, a navei centrale şi a turnurilor fiind construite frize de arcuri semicirculare, cu rol decorativ.

 

De-a lungul timpului, îndeosebi după Reformă, edificiul a fost de multe ori grav avariat. Acest lucru a dat naştere la legenda conform căreia călugării benedictini i-ar fi blestemat pe cei care i-au alungat afară din propria casă, să nu se bucure deplin de ea.

 

Între anii 1640-1660, mai multe incendii au afectat grav structura acoperişului, abia la restaurarea dintre anii 1896-1902 reuşindu-se refacerea lui în forma sa romanică iniţială. În anul 1642, biserica fost incendiată de către turci, fiind avariate şi turnurile. Până în 1732, localnicii nu au putut-o renova, vreme de 90 de ani oficiind serviciile religioase sub cerul liber. Din această tristă întâmplare s-a născut, cel mai probabil, legenda semilunei islamice care este arborată, până astăzi, pe turnul bisericii din Acâş: la restaurarea atât de greu realizată, după invazia turcească, localnicii au hotărât arborarea semilunei, în ideea că turcii nu vor mai ataca vreodată edificiul cu semnul Islamului pe el.

 

O altă întâmplare nefastă abătută asupra bisericii din Acâş a fost cutremurul de proporţii, din septembrie 1834, care a afectat zona Careiului, mai multe aşezări fiind atunci distruse. şi biserica a suferit daune mari, dar nu s-a prăbuşit. Comunitatea nu a putut aduna suficienţi bani pentru a reface daunele cauzate de cutremur, iar în 1862 a izbucnit un nou incendiu în tot satul Acâş, focul care a ars neîntrerupt vreme de trei zile mistuind jumătate din localitate. Comisia pentru sprijinul monumentelor de artă a finanţat renovările de amploare dintre anii 1896-1902.

 

Băncile din biserică, realizate în perioada 1750-1776, sunt pictate cu motive florale, de către meşteri locali, în stilul Renaşterii florale transilvănene târzii. Ele constituie unul dintre elementele de patrimoniu valoroase ale bisericii.

 

Situată la 38 km distanţă de Satu Mare, biserica reformată din Acâş, cea construită după prototipul bisericii abaţiale de la Cluny, merită vizitată, remarcată şi reţinută în memoria omului care preţuieşte cel puţin faptul că civilizaţia care a moştenit pământurile dacilor liberi a fost racordată la celelalte civilizaţii europene, în primele secole ale mileniului al doilea creştin.

Dr. iur. Maria Mihaela Stan