Republica Moldova, colorată în roşu

default

Dimensiune font:

| 15-11-2016 11:00

Candidatul prorus Igor Dodon a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, învingând-o în cel de-al doilea tur de scrutin pe candidata proeuropeană Maia Sandu 

Diferenţa dintre cei doi candidaţi în turul doi al alagerilor prezidenţiale din Republica Moldova a fost de aproximativ 73.000 de voturi, a anunţat ieri Comisia Electorală Centrală (CEC), după procesarea a 99,9% din procesele verbale. Astfel, pentru liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, au votat 835.010 persoane, reprezentând 52,29% din voturi. Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a primit 761.934 de voturi, reprezentând 47,71% din sufragii. Igor Dodon i-a mulţumit contracandidatei sale pentru „o bună campanie electorală” şi a felicitat-o pentru „un rezultat lăudabil”, promiţând să ţină cont de poziţia alegătorilor Maiei Sandu. Cu toate acestea, ambii candidaţi au estimat că scrutinul a fost „prost organizat”, denunţând lipsa de buletine de vot în secţiile de votare din diaspora. Ieri, Maia Sandu a anunţat deja că va contesta la Curtea Constituţională rezultatul alegerilor.
Apel la Curtea Constituţională
Sandu a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că va înainta Curţii Constituţionale dovezi privind fraudarea turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi speră ca probele să fie admise de judecători. „Noi vom folosi toate pârghiile legale pentru a clarifica fiecare incident şi pentru a cere examinarea fiecărei contestaţii, pentru că fiecare vot contează. Vom prezenta Curţii Constituţionale dovezile încălcărilor comise în procesul electoral”, a afirmat Sandu. De altfel, candidata PAS a cerut din nou demisia preşedintei Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, şi a ministrului de externe Andrei Galbur, „pentru faptul că au încălcat dreptul constituţional al cetăţenilor Republicii Moldova din diaspora de a-şi exercita dreptul la vot”. Astfel, Maia Sandu a acuzat public faptul că „aceste alegeri nu au fost nici corecte, nici libere”. „Oponenţii noştri au folosit metode necinstite, manipulare, minciună, bani murdari, resurse administrative, mass media care nu au fost neapărat independente pe alocuri, chiar şi servicii speciale”, a adăugat contracandidata lui Dodon.
Proteste de stradă, pe modelul Trump
Pe fondul nemulţumirilor exprimate public, aproximativ 1.000 de tineri au protestat ieri la amiază, în faţa Guvernului Republicii Moldova, în semn de protest faţă de modul de organizare a celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale de duminică, dar şi faţă de victoria socialistului Igor Dodon. Mai mult, cetăţenii Republicii Moldova nemulţumiţi de modul în care s-a desfăşurat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale erau convocaţi ieri la un amplu protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la apelul Asociaţiei Obşteşti „Onoare, Demnitate şi Patrie”.
Premieră pentru ultimii 20 de ani
Pentru prima dată după 1996, preşedintele Republicii Moldova a putut fi ales prin sufragiu universal. Scrutinul a fost supravegheat de peste 4.000 de observatori din Republica Moldova şi din străinătate. Aceste alegeri prezidenţiale i-a mobilizat, de părţi diferite ale baricadei, pe susţinătorii unei apropieri de Rusia şi pe cei ai integrării în Uniunea Europeană. Dodon a promis că va modifica partea economică a Acordului de Asociere cu UE, semnat în 2014 de autorităţile proeuropene de la Chişinău, spre marea nemulţumire a Moscovei, şi că va face în aşa fel încât republica să „poată face comerţ cu Rusia la fel ca şi cu UE”. Dan CONSTANTINESCU

Cine este Igor Dodon
Igor Dodon (41 de ani) s-a născut în localitatea Sadova (raionul Călăraşi), este căsătorit şi are trei copii. A absolvit Facultatea de Economie din cadrul Universităţii Agrare de Stat şi Facultatea de Management din cadrul Academiei de Studii Economice. A fost ministru al Economiei în perioada 2006-2008, în Guvernul Tarlev. În Executivul următor, condus de Zinaida Greceanii, Dodon şi-a păstrat portofoliul, dar a ocupat si funcţia de prim-vicepremier. În 2009, a fost ales deputat din partea PCRM, iar în noiembrie 2011 a părăsit formaţiunea şi s-a alăturat Partidului Socialiştilor, al carui preşedinte a devenit la congresul organizat în acelaşi an. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei